Într-o ediție recentă a podcastului realizat de Mercori, Mihaela Neagu, cunoscută drept „regina contractelor cu statul”, a lansat o afirmație care a trecut aproape neobservată, deși are implicații majore pentru piața construcțiilor din România. Ea a descris un mecanism prin care firmele din Turcia sunt susținute direct de guvernul condus de Recep Tayyip Erdogan atunci când câștigă contracte în străinătate.
Potrivit Mihaelei Neagu, companiile turcești care ies la export și aduc valută în țară beneficiază de un sprijin financiar consistent. Ea a explicat că, dacă o firmă obține un contract în România și transferă în Turcia 100 de milioane de euro, statul turc îi restituie 5 milioane de euro sub formă de ajutor, printr-o agenție special creată în acest scop. Practic, a punctat Neagu, aceste companii primesc subvenții directe pentru lucrările efectuate peste graniță.
Din perspectiva sumelor deja derulate, efectele devin semnificative. Doar din România, societăți turcești precum Nurol, Gulermak, Makyol sau Ictas ar fi repatriat peste 10 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că ajutoarele încasate de la statul turc se ridică la sute de milioane de euro. În acest context, Neagu ridică o întrebare esențială: dacă firmele primesc 5% înapoi de la guvernul lor, nu își permit astfel să vină la licitațiile din România cu oferte mult mai mici decât constructorii locali sau europeni, care nu dispun de asemenea facilități?
În condițiile în care criteriul determinant la atribuirea contractelor este „prețul cel mai mic”, acest avantaj financiar poate explica de ce companiile turcești au ajuns să domine segmentul marilor proiecte de infrastructură din România. Mihaela Neagu susține că, în asemenea circumstanțe, devine aproape imposibil pentru firmele românești să concureze cu ele. Situația este descrisă de aceasta drept un exemplu clasic de concurență neloială, tolerată de instituțiile statului român.
Acest pretins monopol, construit pe baza subvențiilor acordate de Ankara, favorizează firmele turcești care, după cum a mai fost semnalat anterior, nu ar contribui aproape deloc la bugetul României. Criticii fenomenului atrag atenția că astfel România ajunge să susțină indirect o politică de sprijin extern a guvernului Erdogan, fără beneficii proporționale pentru economia locală.
